Continuă cu Facebook
Continuă cu Google
Continuă cu Linkedin
Continuă cu Twitter
Continuă cu Discord
Guvernul român utilizează inflația ca instrument strategic pentru a diminua discrepanța dintre venituri și cheltuieli publice, un proces care mută puterea de cumpărare de la persoanele cu venituri fixe către actorii economici capabili să își alinieze prețurile și închirierile. Astfel cum este explicat în reportajul BURSA, sistemul se bazează pe trei pârghii esențiale: majorarea încasărilor prin TVA, accize și chirile sociale, reducerea disburserelor datorită nefazării pensiilor, precum și atragerea de fonduri de la populație sub forma unor credite cu dobândă reală negativă. [2]
Încă de la începutul anului, la nivel național, prețurile au crescut cu 6,61% într-un an, ceea ce înseamnă că fiecare leu valorează cu 6,2% mai puțin. Această eroziune afectează direct pe cei cu venituri stabile în lei. Pensionarii, având pensia mediană neindexată, cumpără cu 23 de miliarde de lei mai puțin anual decât în septembrie 2024, un an în care punctul de referință CNPP a rămas neschimbat la 81 de lei. Deși guvernul a promovat ajutoare sociale pentru pensiile sub 3.000 de lei, acestea acoperă o fracțiune minoră din pierderea totală de putere de cumpărare a categoriei. [2]
Salarizații sunt afectați similar, deși situația este mixtă. În august 2026, salariul mediu net a crescut cu 5,6%, inferior ritmului inflației de 6,17% din aceeași perioadă, rezultând o pierdere cumulată de aproximativ 2,1 miliarde de lei anual pentru categoria de salariați. Totuși, în municipiul București, unde salariul mediu a crescut cu 6,8%, salariații au câștigat ușor în termeni reali față de august 2025, demonstrând divergențele regionale. Angajatorii care nu își pot crește prețurile de vânzare suportă costul munciei mai mari fără a recupera diferența din încasări. [2]
Depozitanții pierd și ei valoare, banca plătind depunătorilor o dobândă reală negativă la conturile curente și la depozitele pe termen scurt. În timp ce depozitele de 10.400 lei pierd din valoare reală în fața inflației, cei cu credite ipotecare cu dobândă fixă sub nivelul inflației câștigă în termeni reali, datoria lor scăzând mai rapid decât erodează venitul. Banca Câmpului Național a Menținut dobânda de politică monetară la 6,50%, menținând costul creditelor variabile ridicate, ceea ce favorizează doar deținătorii de datorii fixe. [2]
Marile afaceri, în special sectoarele energetice și petrolier, capitalizează scumpirea. OMV Petrom și-a dublat rezultatul din exploatare în trimestrul al treilea, la 2,8 miliarde de lei, profitând de cotațiile internaționale ale țițeiului și de reducerea parțială a costurilor de producție. Acționarii Petrom au realizat un câștig de 37,5% peste inflație într-un an. Statul colectează o parte din aceste beneficii prin contribuții la veniturile excepționale, dar aceste încasări sunt mult mai mici decât costul reducerii accizei la motorină, masură care costă bugetul cu 460 de milioane de lei lunar. [2]
Guvernul a folosit în mod activ politica fiscală pentru a genera venituri suplimentare și a reduce deficitul. Abrogarea plafonării prețurilor energiei în iulie 2025 și majorarea TVA și accizelor în august 2025 (Legea 141/2025) au contribuit semnificativ la creșterea inflației. Doar din TVA, statul a încasat cu 23,5 miliarde de lei mai mult în primele nouă luni ale lui 2026 comparativ cu perioada similară a anului anterior. Această creștere a încasărilor a coincis cu o scădere a deficitului bugetar cu 24,17 miliarde de lei, sugerând o corelare directă între măsurile fiscale și compactarea datoriilor publice. [2]
O altă sursă de „împrumut” gratuit pentru stat este emisiunea de titluri de stat Tezaur. Statul plătește o dobândă de 6,50% pe un an, în timp ce inflația este de 6,61%, realizând un câștig real micro. Banca Câmpului Național al României cere statului o dobândă mai mare (6,73%) pe piețele financiare, ceea ce subliniază avantajul fiscalității interne. Această abordare, combinată cu creșterea chiriilor la locuințele sociale (Hotărârea 193/2026), permite statului să transfere cheltuielile către cetățeni fără a necesita acordul direct al acestora pentru fiecare unitate monetară preluată. [2]
Analiza concluzionează că inflația devine un instrument fiscal clasic, descris încă de John Maynard Keynes în 1919, prin care guvernele „confiscă în secret” o parte din averea cetățenilor. În absența posibilității de a finanța deficitul direct prin tipărirea banilor (interzisă de tratatele UE), guvernarea română folosește decizia administrativă (chirii, accize) și constrângerea fiscală (TVA) pentru a redistribui puterea de cumpărare. Această dinamică sprijină formarea spiralei inflaționiste, în care costurile ridicate ale afacerilor și statului se transferă ulterior către salariați și consumatori, un ciclu care se auto-alimentează. [2]
Surse
- Taguri
- Entități
- Regiuni
- Romania