Activitățile de investiții în România se pot desfășura prin mai multe structuri juridice, cele mai utilizate fiind achiziționarea de acțiuni sau părți sociale prin intrarea în capitalul unei firme, ori preluarea unei societăți existente. În paralel, investitorii pot opta pentru parteneriate, joint venture-uri — bazate pe combinarea expertizei și a resurselor pentru obiective comune — sau pe acordarea de împrumuturi, situație în care investitorul dobândește calitatea de creditor, fără a intra automat în composeala societății.
Riscurile juridice apar preponderent atunci când obligațiile contractuale nu sunt respectate sau drepturile investitorilor sunt încălcate, cum ar fi adoptarea unor hotărâri societare contrare legii sau actului constitutiv, conform art. 132 din Legea nr. 31/1990. Pentru a preveni aceste situații, experții recomandă verificarea riguroasă a contractelor înainte de implementarea investiției, în vederea identificării clauzelor neclare sau dezavantajoase.
Litigiile comerciale pot fi declanșate în situații precum întârzierea restituirii unui împrumut sau gestionarea incorectă a fondurilor de către un partener de afaceri. Din punct de vedere legal, Codul Civil stabilește la art. 1270 forța obligatorie a contractelor, iar art. 1516 garantează dreptul creditorului la îndeplinirea integrală și la timp a obligației. În cazul neexecutării nejustificate, creditorul poate solicita executarea silită, rezilierea contractului sau alte remedii legale.
În ceea ce privește drepturile acționarilor, hotărârile adunării generale sunt obligatorii, însă pot fi atacate în termen de 15 zile de către cei care au votat contra (cu consemnare în procesul verbal) sau de către cei care nu au participat. Pentru societățile pe acțiuni (SA), termenul curge de la publicarea în Monitorul Oficial, iar pentru cele cu răspundere limitată (SRL), de la luarea la cunoștință.
Răspunderea pentru prejudiciile cauzate investitorilor revine, în general, părții care nu și-a respectat obligația contractuală (art. 1350 Cod Civil). Este important de menționat că calitatea de asociat sau administrator nu implică automat răspunderea personală pentru datoriile societății, însă administratorii pot răspunde personal pentru încălcarea îndatoririlor profesionale (art. 72 și 73 Legea 31/1990) sau în cazul faptei ilicite.
Recuperarea investițiilor nu este automată în caz de pierdere economică, deoarece rezultatele sub așteptări nu reprezintă neapărat o încălcare contractuală. Procedurile de restituire sau despăgubire sunt activate în caz de nerespectare a contractului, întârzierea plăților sau insolvența firmei. În cazul insolvenței, investitorii creditori pot depune cereri de admitere a creanțelor în termenele stabilite de Legea 85/2014.
Răspunderea contractuală poate fi exclusă în situații de forță majoră sau caz fortuit — evenimente imprevizibile și imposibil de evitat (precum identificarea unui sit arheologic în timpul lucrărilor de construcții), care pot scuti debitorul de plata penalițăților aferente întârzierilor.
Litigiile pot fi soluționate pe calea judiciară sau prin arbitraj comercial, aceasta din urmă presupunând existența unei convenții arbitrale. Arbitrajul, reglementat de Codul de Procedură Civilă și administrat de organisme precum Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, emană decizii definitive, care pot fi anulate doar în circumstanțe limitate, cum ar fi încălcarea normelor imperative ale legii sau a ordinii publice.

