În 1985, un român cu salariul mediu încasa aproximativ 165 de dolari, o sumă de 20 de ori mai mică decât nivelul actual, arătând statisticile economice care demontează mitul bunăstării comuniste. Persistența mitului „bunăstării“ din perioada comunistă, în special a anilor ’70, contravine statisticilor oficiale privind veniturile, care demonstrează că românii o duc mult mai bine astăzi decât în comunism, în ciuda problemelor actuale. Beneficiile economiei comuniste erau concentrate în rândul securiștilor și nomenclaturii, care beneficiau de privilegii inimaginabile pentru cetățeanul de rând, în timp ce leul rămânea o monedă neconvertibilă fără valoare în lumea occidentală. Creșterea nominală a salariului mediu net, determinată de grilele administrative ale statului, nu s-a tradus întotdeauna printr-o creștere proporională a puterii de cumpărare, mai ales în anii ’80, marcati de sărăcie. Salariul mediu net a oscilat între 337 de lei în 1970 și 3.063 de lei în 1989, nivelul cel mai ridicat fiind atins la sfârșitul regimului, cu diferențe semnificative între meseriile calificate și cele necalificate. Statisticile OIT din 1985 arată că un cadru didactic universitar încasa 5.610 lei net lunar, un salariu semnficativ mai mare decât media. Salariile variaiă considerabil în funcție de ocupație în 1985: un inginer la mină câștiga 4.900 de lei, un sudor 2.717 de lei, o muncitoare la textile 2.111 de lei, iar un șofer de autobuz doar 1.920 de lei. În 1985, un inginer în petrol și gaze încasa 3.850 de lei, un jurnalist 3.680 de lei, iar salariul minim formal era de 1.500 de lei, directorii de întreprinderi și oficialii comuniști având cele mai mari venituri. Nicolae Ceaușescu avea un salariu net de 16.000 de lei până în 1984 și 20.000 de lei ulterior, în timp ce Elena Ceaușescu încasa 14.900 de lei ca prim-vicepremier plus 5.900 de lei ca director al ICECHIM. Ceaușescu câștiga de 11 ori mai mult decât un angajat cu salariul mediu pe economie, iar Elena a lăsat în 1989 în carnete CEC o valoare de 3,5 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 30 de apartamente cu două camere. Legea retribuirii din 1974 stabilea un raport de 6 la 1 între retribuția maximă și minimă, normă încălcată de ceiloi și nomenclatura care acumulau avere suplimentară. Contrar credinței că leul comunist avea o putere de schimb mai bună decât dolarul, moneda românească nu era convertibilă și nu avea nicio valoare reală pe piețele externe. Cursul oficial al leului față de dolar era artificial și nu reflecta realitatea economică; între 1972 și 1978 un dolar valora 4,56 lei, iar între 1985 și 1989, 4,17 lei. Cursul comercial, folosit pentru comerțul exterior în anii ’80, se situa în jurul valorii de 14-16 lei/USD (exemplu 14,92 lei/USD în 1989), mult mai aproape de realitate decât cursul oficial. Pe piața neagră din anii ’80, 1 dolar se vindea între 60 și 100 de lei, o bancnotă de 100 de dolari echivalând cu aproape trei salarii medii lunare, din cauza penuriei și a ilicitului posesiei de valută. Cursul real al dolarului în 1989 era de 14,92 lei, conform BNR, ceea ce înseamnă aproape de trei ori mai mult decât cursul actual față de leu. Salariul minim net actual este de 2.699 de lei, echivalentul a 555 de dolari, în timp ce maximul salarial în comunism atins în 1988 nu depășea 206 de dolari lunar. Conform Bundesregierung, un german câștiga în 1985 între 655 și 745 de dolari pe lună, deci de minim patru ori mai mult decât un român, puterea de cumpărare fiind incomparabil mai mică atunci. Profesorul Bogdan Glăvan explică creșterea bunăstării prin productivitate, comerțul liber și dreptul de proprietate privată, factori absenți în socialism, unde lipsa diviziunii muncii menținea țara în sărăcie. Costurile bunurilor în comunism erau prohibitive: o Dacie costăa 85.000 de lei, un televizor color între 10.000 și 30.000 de lei pe piața neagră, iar un inginer trebuia să strângă trei salarii pentru un televizor color. Prețurile artificiale și penuria făceau ca un kilogram de cafea să coste 200 de lei, iar o pereche de blugi între 800 și 2.000 de lei, echivalentul unui salariu complet pentru un muncitor obișnuit. Programul de austeritate din 1981 a dus la rații alimentare, cea mai lungă săptămână de lucru din Europa și o ofertă redusă de divertisment, obligând populația să se concentreze pe supraviețuirea zilnică. Discrepanța dintre discursul oficial și realitate era mare: oamenii formau cozi pentru pâine și detergent, iar penuria era atât de severă încât buscuradele pentru alimente era un fenomen obișnuit. Comunismul a adus un progres material pentru țăranii săraci ai anilor ’50, care au trecut de la bojdeuci la apartamente, dar a devastat gospodari lăsați fără pământ și persecutați. Privilegiile nomenclaturii erau uriașe: un general de Securitate câștiga de trei ori mai mult decât un director de uzină, iar un ajutor de operativ avea un salariu superior celui al unui profesor. Structura salarială în Securitate includea solda de haine, recompense, indemnizații și prime, consolidând avantajele materiale ale agenților statului. Moștenitorii claselor privilegiate beneficiau de facilități în timp ce românul de rând forma cozii, motivarea principală fiind privilegiile și accesul la marfă, nu salariile nominale. În 2023, un sondaj INSCOP releva că 46,4% dintre români credeau că se trăia mai bine în comunism, iar 64,3% aveau o opinie favorabilă despre Nicolae Ceaușescu, demonstrând persistența nostalgiei. [1]
Surse
- Taguri
- Entități
- Regiuni
- Romania
- World Wide

